Zona Lipscani

Strada Lipscani este locul unde pulsa altădată inima Bucureştiului. Numele său vine de la Lipsca (Leipzig), ceea ce aminteşte de viaţa comercială extrem de dinamică a Valahiei.

Încă dinainte de naşterea oficială a Bucureştiului (20 septembrie, 1459), Lipscani dădea pulsul oraşului.

După cutremurul din 1977, zona istorică Lipscani a fost adesea ameninţată cu demolarea. Când s-a început construirea Centrului Civic (la ordinul lui Ceauşescu), Lipscaniul a cunoscut o perioadă de decădere. A fost parţial restaurat după 1990, în special zona băncilor, dar majoritatea caselor vechi şi străzilor înguste "aşteaptă" încă să fie refăcute. Incă înainte de întemeierea oficială a Bucureştiului (20 septembrie 1459), zona Lipscani era "inima" oraşului.

După concentrarea puterii politice şi economice în zona Curţii Domneşti, în jurul anului 1600 au fost înfiinţate multe societăţi şi magazine, zona fiind populată de bijutieri, pălărieri, pantofari, cojocari, tăbăcari etc. Multe străzi din acea zonă păstrează şi astăzi numele negustorilor şi comercianţilor de atunci. Pe lângă români, existau şi comunităţi de negustori greci, bulgari, serbi, armeni, evrei, albanezi şi austrieci. Această mixtură de naţionalităţi explică dezvoltarea relaţiilor comerciale stabilite în Bucureştiul vechi.

Dacă cineva şi-ar imagina o întoacere în timp, ar putea să vadă negustorii stând în stradă în faţa magazinelor lor "pândind" clienţii. Luxul şi sărăcia, marfa scumpă şi cea ieftină se amestecau în acelaşi mod în care ţările estice se întâlnesc cu cele vestice în această parte a Europei. In acea zonă existau multe hanuri pentru comercianţii, care se opreau în Bucureşti pentru a-şi desface marfa sau se aflau în drum spre alte oraşe. Majoritatea hanurilor din acea vreme nu au trecut testul timpului. Unele pot fi văzute şi astăzi, de exemplu "Hanul Teiului" (1833) sau "Hanul lui Manuc" (1808).

Când te plimbi pe străzile lăturalnice ale zonei Lipscani eşti impresionat de arhitectura caselor cu un singur etaj, construite în stiluri diferite (stilul Renaşterii, baroc, neo-clasic sau uneori o combinaţie a acestora) cu ornamente frumoase, balcoane în stil baroc, faţade în stil clasic şi decoraţii eclectice. Pizza and Sandwiches

La capătul străzii Lipscani se află strada Smârdan, unde pot fi văzute unele bănci, construite în secolul al 19-lea, cum ar fi Banca Naţională (construită între anii 1883 - 1885 şi concepută de arhitecţii Albert Galleron şi Cassien Bernard în stilul neo - clasic francez), Banca lui Ion Ţiriac, Banca pentru Agricultură.

Părăsind strada Smârdan, vom ajunge în strada Stavropoleos, renumită pentru Biserica Stavropoleos, construită în 1724 de către călugărul grec Ioanichie în stil brâncovenesc (vezi decoraţiile sale vegetale brâul cu motive florale, stâlpi decoraţi cu flori). Lângă biserică se află un "chiostro", o curte în care se pot vedea stâlpii, lespezile şi pietrele funerare. Acest "chiostro" a fost conceput de unul dintre cei mai renumiţi arhitecţi români, Ion Mincu, care a restaurat biserica în 1899. Acolo unde strada Stavropoleos se întâlneşte cu B-dul Victoriei, se află un restaurant renumit şi o berărie ("Carul cu bere"). Atăt faţada cât şi interiorul acesteia sunt construite în stil neo-gotic (vezi pavajul, stâlpii, arcadele, candelabrele, casa scării din lemn, mobila, picturile murale de pe pereţi şi tavan).

Acest loc era căutat de scriitorii şi politicienii români, care se întâlneau acolo şi discutau diverse probleme la un pahar de bere. Puţin mai departe, peste drum, pe B-dul Victoriei, se află Palatul CEC-ului, un edificiu impozant, construit în stilul francez academic eclectic de către arhitectul Paul Gottereau. Palatul are formă pătrată, un dom central cu lonjeroane metalice separate de sticlă, permiţând astfel luminii să intre. De asemenea există şi patru domuri mai mici iar intrarea principală are o arcadă monumentală fiind sprijinită în ambele părţi de doi piloni în stil mixt. Intorcându-ne pe strada Smârdan, putem admira clădirea bogat decorată a Casei de Modă (1881), construită în stil neo-clasic combinat cu elemente ale Renaşterii. Interiorul este foarte luxos scări de marmură, stâlpi cu ornamente aurii, vitralii. Zona comercială Lipscani a fost extinsă în jurul Curţii Domneşti Vechi, aflată pe strada Domnească (Str. Franceză de astăzi), cea mai veche stradă din Bucureşti.

In 1692 strada a fost pavată cu grinzi de stejar la ordinul prinţului C-tin Brâncoveanu, fiind construită pentru a face legătura dintre Curtea Domnească şi Podul Mogoşoaia (B-dul Victoriei de astăzi) care ducea spre reşedinţa de vară de la Mogoşoaia a lui Constantin Brâncoveanu. Grinzile de stejar, aduse din pădurile bogate din zona Bucureştiului pot fi văzute la intrarea în Hanul lui Manuc (1804 - 1808) aflat în imediata apropiere a ruinelor Curţii Domneşti Vechi. Dacă doriţi să cumpăraţi un suvenir sau o blană de damă frumoasă, micile magazine din zona Lipscani vă stau la dispoziţie.